Armata a început producția de viziere românești

Structurile logistice ale Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT), Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA), precum şi o echipă de specialişti din Academia Tehnică Militară 'Ferdinand I' (ATM) au început producţia de viziere de protecţie pentru acoperirea nevoilor structurilor de forţe ce participă la efortul naţional împotriva răspândirii COVID-19.

Vizierele dezvoltate de către SMFT şi SMFA pe baza unor proiecte proprii vor asigura protecţia personalului militar care acţionează în sprijinul autorităţilor centrale şi locale. Până la acest moment au fost produse aproximativ 1.000 de viziere, urmând ca producţia să se ridice la 800 de bucăţi zilnic şi să continue până la un total de aproximativ 20.000 viziere.

 

De asemenea, o echipă de cadre didactice, cercetători şi ofiţeri specialişti din cadrul Centrului de Excelenţă în Robotică şi Sisteme Autonome al ATM a modificat şi adaptat un model de vizieră de protecţie, proiectat de firma PRUSA, care poate fi realizat din materiale consumabile, prin imprimare 3D.

 

Primele viziere de acest tip au fost printate în academie şi trimise personalului medical din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila' pentru a fi testate, feedback-ul din partea acestora fiind unul pozitiv, în timp ce un număr de alte 70 de viziere urmează să fie distribuite celor aflaţi în prima linie în lupta împotriva răspândirii COVID-19.

 

Dispozitivele de protecţie au fost avizate şi autorizate de Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, structură aflată în subordinea Departamentului pentru armamente, şi de Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, structură aflată în subordinea Direcţiei Medicale a MApN.

 

Categorie: