Pericol pe autostrăzi. 17 şoferi depistați sub influenţa consumului de cocaină, cannabis sau a unor substanţe stupefiante

În ultima lună, pe parcursul acţiunilor desfăşurate pe autostrăzile din ţară, pentru siguranţa rutieră, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale din Poliţia Română au depistat 17 şoferi care se aflau sub influenţa consumului de cocaină, cannabis sau a unor substanţe stupefiante.

În toate cele 17 cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale, persoanele depistate fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Totodată, poliţiştii au dispus măsura reţinerii permisului de conducere şi eliberarea dovezii înlocuitoare, fără drept de circulaţie.

În urma testării cu aparatul DrugTest, a rezultat că 12 dintre aceştia ar fi consumat cannabis.

Spre exemplu, în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, la kilometrul 23 al Autostrăzii A1 Bucureşti - Râmnicu-Vâlcea, a fost depistată o persoană în timp ce se afla la volan sub influenţa cannabisului.

În noaptea de 3 spre 4 februarie, pe Autostrada A3 - Bucureşti - Braşov, la kilometrul 21, a fost depistată o alta, în timp ce conducea un autovehicul, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, poliţiştii au constatat că aceasta se afla sub influenţa consumului de cocaină.

De asemenea, în după-amiaza de 14 februarie, pe aceeaşi autostradă, la kilometrul 43, poliţiştii rutieri au oprit un autoturism, şoferul acestuia fiind supus testării cu aparatul DrugTest. Rezultatul a indicat prezenţa substanţelor psihoactive cocaină şi cannabis.

Aceleaşi substanţe au fost consumate şi de un alt conducător auto, depistat de poliţişti, în aceeaşi zi, în jurul orei 23.00, la kilometrul 244 al Autostrăzii A1, Râmnicu-Vâlcea-Deva.

În dimineaţa de 21 februarie, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea - Deva au observat un autoturism abandonat pe banda de urgenţă a autostrăzii, în zona kilometrului 303, pe sensul de deplasare Sibiu - Deva. Maşina prezenta avarii ce păreau a fi provenite dintr-un accident rutier.

Conducătorul auto a fost identificat imediat, fiind vorba de un tânăr, de 19 ani, din Sebeş, judeţul Alba. Acesta s-a prezentat la sediul poliţiei, unde a fost testat cu aparatul etilotest şi cu aparatul DrugTest, reieşind că se afla sub influenţa substanţelor psihotrope, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis.

*** Poliţia Română vă reaminteşte că, în conformitate cu articolul 336, alineatul 2 din Codul Penal, "se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere".

Categorie: