Peste 11.000 de poliţişti vor asigura liniştea publică de Sfânta Maria

 Peste 11.000 de poliţişti vor fi la datorie, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Marie), pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

În perioada premergătoare Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 14 – 18 august a.c., pe lângă dispozitivul curent, Poliţia Română a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.

Poliţiştii au misiunea de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de prevenire şi combatere a furturilor, vagabondajului, cerşetoriei, a comerţului ilegal, de asigurare a fluenţei circulaţiei pe traseele către mare şi munte, precum şi de a acţiona pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.

Astfel, peste 11.000 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

Din totalul poliţiştilor aflaţi în misiune, peste 7.300 sunt de la structurile de ordine publică, 1.730 de la rutieră, 790 de la investigaţii criminale, peste 600 de la Poliţia Transporturi, peste 270 de la investigarea fraudelor, 87 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, restul fiind de la alte formaţiuni.

Totodată, pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic, vor acţiona aproape 5.000 de patrule, aproximativ 1.777 dintre acestea fiind auto, iar 3.058 pedestre.

Structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea, în medie, a 400 de trenuri de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, a 332 de staţii şi triaje de cale ferată, pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de / din bagaje şi din buzunare, precum şi a 15 aerogări internaţionale şi naţionale. Totodată, 86 de trenuri de marfă vor şi însoţite, pe durata deplasării, de către poliţişti.

Întrucât la data de 15 august se sărbătoreşte şi Ziua Marinei Române, care este şi Ziua Forţelor Navale, poliţiştii de la transporturi vor fi prezenţi în toate porturile şi oraşele de la Dunăre şi mare. Totodată, aceştia vor acţiona cu navele din dotare pe Dunăre şi pe Canal Dunăre Marea Neagră, pentru a asigura buna desfăşurare a manifestărilor în zonele de competenţă, precum şi pentru siguranţa cetăţenilor.

Categorie: