Salariile profesorilor vor crește de la 1 ianuarie 2020

Profesorii vor avea salarii mai mari de la 1 ianuarie 2020, anunță președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu. Acesta a declarat că, la întâlnirea cu premierul Ludovic Orban de la Palatul a primit asigurări că majorarea prevăzută în lege la 1 ianuarie 2020 a salariilor din Educație va fi acordată, potrivit portalinvatamant.ro

 

”Am avut o întâlnire cu premierul în cadrul căreia am discutat anumite aspecte pe Educație. Am abordat probleme legate de ce se va întâmpla cu creșterea salarială în 2020, pentru că avem, așa cum spune în lege, două creșteri, la 1 ianuarie 2020 și 1 septembrie 2020. Rămâne să se facă în următoarele zile niște calcule referitoare la ce se va întâmpla cu 1 septembrie 2020, dar la 1 ianuarie 2020 nu se pune problema de a nu se acorda mărirea”, a spus Simion Hancescu.

 

Începând cu 1 ianuarie 2019, personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ a beneficiat de o primă tranșă de majorare salarială, reprezentând 25% din diferența dintre salariul de bază prevăzut de legea salarizării personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 și salariul de bază din luna decembrie 2018. În 2020 vor mai exista două astfel de majorări, pentru ca legea salarizării să se aplice integral în cazul profesorilor.

Categorie: