Sistemul naţional antigrindină a lansat 854 de rachete de la începutul anului 2019

Sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) a lansat 854 de rachete de la începutul anului 2019, peste 220 de rachete fiind trase numai în ultimele patru zile, a anunţat vineri Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

"Ca urmare a instabilităţii atmosferice severe înregistrată în intervalul 28-31 mai 2019, în zonele arondate Unităţilor de combatere a căderilor de grindină (UCCG) Moldova 1 Iaşi, Moldova 2 Vrancea, Prahova-Grup Sud, Timiş şi Oltenia, prin punctele de lansare din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP), s-au realizat activităţi de combatere a căderilor de grindină", precizează MADR.

Astfel, în după amiaza zilei de 28 mai, din Punctele de lansare (PL) Recaş şi Topolovăţ, arondate UCCG Timiş, au fost lansate 11 rachete antigrindină care au avut ca efect eliminarea căderilor de grindină în zona protejată. De asemenea, au mai fost lansate tot în seara zilei de 28 mai, dar în zona arondată UCCG Olteniei, care s-a aflat în stare de alarmă, 110 rachete antigrindină.

De asemenea, în dimineaţa zilei de 29 mai, la punctul Creţeşti, arondat UCCG Moldova 1 Iaşi, au fost lansate 3 rachete antigrindină (RAG), iar după amiaza alte 49 din punctele de lansare ale Unităţilor Moldova 2 Vrancea, Prahova-Grup Sud şi Timiş.

În perioada 30 - 31 mai 2019 au fost efectuate acţiuni de combatere a grindinei de către Unităţile de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi şi Moldova 2 Vrancea, folosindu-se un număr de 57 de rachete.

Statul va aloca în acest an 36,7 milioane de lei pentru mai multe obiective de investiţii în cadrul Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, potrivit unei Hotărâri aprobate la începutul lunii mai referitoare la obiectivele etapei a XX-a 2019 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024.

Categorie: