Solidaritate cu Hamza. Suporterii Petrolului pregătesc acţiuni de amploare împotriva lui Mazăre

Suporterii echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, cea la care joacă atacantul tunisian Younes Hamza, au anunţat acţiuni de amploare împotriva primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Hamza a acuzat că a fost bătut de gărzile de corp ale lui Mazăre, la Mamaia, iar, într-o scrisoare deschisă, publicată de observatorulph.ro, fanii ploieşteni solicită o anchetă a acestui caz şi anunţă opt acţiuni în perioada următoare îndreptate împotriva lui Radu Mazăre.

SCRISOARE DESCHISĂ

 Către clasa politică din România şi cei care îl protejează pe numitul Mazăre Radu Ştefan, născut la data de 5 iulie 1968 în municipiul Bucureşti, aflat temporar în funcţia de primar al Municipiului Constanţa. De 23 de ani ne-aţi luat totul. Pământul, pe care l-aţi vândut pe nimic. Fabricile, pe care le-aţi ruinat şi vândut bucată cu bucată. Educaţia, sănătatea, totul. Ne-aţi luat aerul, prin tăierea pădurilor. Nu ne veţi lua şi fotbalul. Nu o să vă lăsăm. În data de 12.08.2003, numitul Mazăre Radu Ştefan a incitat persoane care îi servesc pentru pază şi protecţie în calitate de Voievod al Constanţei împotriva unei persoane, fotbalist la clubul FC Petrolul Ploieşti, motivaţia fiind că a încălcat teritoriul protejat prin drept divin în care are dreptul a practica sporturi nautice exclusiv Măria Sa Primarul Constanţei. Dacă numitul Constantinescu Nicuşor Daniel, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa îşi permite să refuze de mai mulţi ani controlul Curţii de Conturi a României, noi, suporterii Petrolului, nu suntem Curtea de Conturi şi nu vom ceda. Solicităm o anchetă corectă a acestui caz. Acţiunile noastre în perioada următoare: 1) Vom avea reprezentanţi la fiecare termen de judecată în Dosarul nr.6536/2/2008, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală în data de 28.10.2008 şi judecat în fond de aprope 5 ani, în care numitul Mazăre Radu Ştefan a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie, una din acuzaţii fiind că a împroprietărit cu teren pe litoral un controversat om de fotbal în calitate de moştenitor al familiei Movileştilor. 2) Vom monitoriza toate cheltuielile Primăriei Municipiului Constanţa, solicitând informaţiile prevăzute de Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările ulterioare şi vom proceda la întocmirea de plângeri penale pentru orice încercare de fraudare a banului public. 3) Vom asigura asistenţă juridică cu cei mai prestigioşi avocaţi din ţară fotbalistului nostru şi vom comunica permanent stadiul cercetărilor Comisiei Europene, prin Comisarul european pentru justiţie, doamna Viviane Reding. 4) Nu vom tolera încercările de muşamalizare şi ne vom asigura că la nevoie se va face plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. 5) Vom solicita audienţe şi vom prezenta cazul ambasadorilor Olandei şi Marii Britanii în România. În acest scop, vom contacta asociaţiile de suporteri din ţările respective. 6) Vom solicita audienţe periodice la procurorul general al României, pentru a comunica solicitările noastre, în conformitate cu prevederile legale. 7) Vom organiza acţiuni publice de protest, autorizate conform prevederilor legale. 8) Vom picheta sediile autorităţilor publice responsabile de rezolvarea cazului, respectând prevederile legale. Liga Suporterilor “Constantin Tabarcea” Liga Suporterilor “Lupii Galbeni” Asociaţia “Nodul Petrolist”.

 

Categorie: